Compasiunea e diferită de milă, nu compătimesc alături de partea din mine care suferă și nici alături de cel din afară care suferă.
Constat suferința prin care trec părțile ființei mele sau prin trece mental, emoțional, fizic cineva, nu îl identific nici pe celălalt cu suferința observată.
Întregul nu va suferi, doar iluzia, ideea, povestea separării a noastre unii de ceilalți generează posibilitatea de a fi deconectați, distanțați, singuri, neînțeleși, neiubiți, neacceptați, trădați, umiliți, răniți, părăsiți, respinși, abandonați, neîngrijiți...
Ca om pot să simt și că părțile ființei mele sunt deconectate, că o parte din mine vrea ceva, o alta altceva, fiecare are argumente pentru propria versiune și iluzia de a avea dreptate, iar dificultatea de a ajunge la o versiune potrivită, generatoare de sentimente și emoții frumoase este cea care aduce suferința.
Compasiunea este o prezumție de nevinovăție în același timp a mea și a celuilalt, de inocență, de iubire necondiționață și acceptare totală a ceea ce este și a ceea ce nu este.
Doar cei care sunt treji, asumați 100% pot acționa și experimenta compasiunea. Iar cel ce trăiește întruparea compasiunii și-a amintit de inocențași desăvârșirea care suntem, știe că orice acțiune provocatoare de suferință are loc doar între conștiințe aflate într-o stare de somnambulism.
Chiar dacă avem ochii fizici deschiși și ne deplasăm sau acționăm din inerția de toate zilele, de fapt marea majoritate a oamenilor dorm în raport cu Identitatea lor de Copii Divini și Creatori ai Realității și de aceea își pierd mințile în suferințele de pe banca acuzaților și acuzatorilor.
Am fost păcăliți de mici că există versiunea potrivită, alegerea perfectă, aleasa sau alesul potrivit, când în realitate orice sau pe oricine am alege va veni în viața noastră cu avantaje și dezavantaje, iar ceea ce există de fapt este o alegere sau versiune sau persoană potrivită pentru acest moment al existenței noastre, care vine cu costuri și câștiguri deopotriva cu orice altă versiune am fi putut alege.